Ce nu știm despre scriitoarea Monica Tonea ?

S-a născut într-unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul Românie, Constanƫa. Marea a prins-o în mrejele sale și i-a fost leagănul copilăriei. Începe prin a scrie poezie la o vârsta destul de fragedă, dar propriile sale jurnalele sunt cele care o vor acapara mai târziu. Simte că scrisul este forma prin care se poate exprima fără îngrădire. Condeiul, «această limbă a sufletului», nu-l va mai abandona nici peste ani ! A fost jurnalist de investigație la România liberă, News editor la Antena 1 Tv, coregraf și show host pentru Balul Universității Ovidius organizat pe scena de la Cazino-ul din Constanța – spectacol transmis în direct de televiziunea locală Neptun tv  – eveniment grandios, cu invitați ca Laura Stoica și Andrieș.

Am întâlnit-o pe Monica zilele acestea pentru un interviu. Surâzătoare și plină de încântare, ea a răspuns întrebărilor noastre. Iată ce a iesit !

  • A fi scriitor, pentru tine, este mai degrabă o meserie sau o pasiune ?  

Ar trebui să am răspunsul la îndemână, nu-i așa? Cu toate astea, remarc acum că nu e chiar atât de simplu precum pare să aleg una din cele două variante. Scrisul a fost forma mea de exprimare optimă dintotdeauna. În consecință, am parcurs pașii corecți pentru a aprofunda modalitatea asta de comunicare și… iată-mă aici. Meserie sau pasiune? Mai degrabă o nevoie. Nu mă pot îndepărta prea mult de scris, sub orice formă se prezintă el, indiferent de legătura mea directă sau indirectă cu el. Sunt redactor la două reviste, am terminat Jurnalismul, am lucrat în presă, am publicat un volum de povestiri în 2019, urmează să apară curând un roman. Scrisul e felul meu de-a fi, trăiesc din el, dar nu așa cum s-ar presupune, e mai mult hrană spirituală.  

  • Ai un « ritual de scriere » ? Cât timp consacri scrisului ?  

Nu am un ritual per se de a scrie. Ideal ar fi să nu fiu deranjată atunci când scriu. Deși m-am învățat să accept și micile întreruperi de care nu pot scăpa, mai ales de când stăm cu toții acasă din cauza crizei sanitare. Din fericire mă pot readuce cu ușurință în starea creatoare. Sigur, înainte aveam mai mult timp pentru mine și, odată eliberat programul, dimineața, cu o cafea mare lângă mine, mă așezam să scriu, cu laptopul în brațe, pe canapea, fără să mai număr orele. De abia într-un târziu mă uitam la ceas și realizam că mi-era foame sau sete și era deja după-amiază. Firește, pe lângă asta, trebuie să am inspirație. Se spune că ar trebui să scriem zilnic, e foarte adevărat, însă câteodată nu reușesc să scriu un cuvânt. Atunci prefer să mă ocup de cu totul altceva.

  • Toate aceste bucăƫi de viaƫă pe care le pui pe hârtie si le faci eterne, bulversează într-un fel sau altul viaƫa autoarei Monica Tonea ? Ce îƫi aduce scrisul mai mult decât orice altă pasiune și care a fost cea mai mare provocare din viata ta de scriitoare ?

În mod ciudat, da, mă bulversează și pe mine. Chiar mă întrebam dacă e ceva firesc sau sunt eu prea implicată în poveștile de viață ale personajelor mele. Credeam că sunt singura care face asta. Ascutltând podcasturi dedicate scrisului, la care sunt invitați scriitori și în urma mărturisirilor lor, am descoperit contrariul. Avem o relație cu personajele noastre: le iubim, urâm, mustrăm. Adeseori se întâmplă să nu le pot controla destinul. Decid ele pentru ele însele. Pesemne așa se explică de ce sunt răvășită după actul creator, fiindcă nu numai consumul psihic mă stoarce, dar și cel emoțional.

Oh, bună întrebare: ce-mi aduce în plus scrisul. Și grea. Revin la ce spuneam mai sus, scrisul îndeplinește o necesitate aproape fiziologică. Așa cum mănânc, beau, dorm, la fel și scriu. E curios, dar nu e sigura mea pasiune. Fotografia urmează îndeaproape scrisul la mine. Sunt ghidată de aceleași nevoi, aproape primare, de a mă exprima prin mijloacele ei. Sigur, nu am dus până la capăt pasiunea fotografică. Am rămas o diletantă. Însă mă încarcă în același mod manifestarea prin imagini, ca și scrisul.

Cea mai mare provocare a fost să scriu în vreme ce mama se stingea treptat din viață. A fost o perioadă dureroasă, care-mi anihila simțurile. Totuși, scriam mai abitir ca-n alte zile, căci îmi repeta adesea: aș vrea să îți citesc cartea. Și mă grăbeam fiindcă știam că zilele îi erau numărate. A fost o cursă contracronometru pe care am pierdut-o, mama n-a mai apucat să o citească. I-am dedicat postum ultima reflexie din volumul de povestiri și reflexii Piatră de hotar, apărută la editura Libris (actuala Creator), în schimb.

  • Care este cartea ta preferată și de ce ? Ai un mentor ? Dacă nu, ce autori te-au influentat cel mai mult ?

Îmi plac atât de multe cărți încât mi-e greu să mă opresc doar la una. Sunt câțiva scriitori clasici de care nu mă pot dezice, oricât de mult îndrăgesc anumiți contemporani: Dickens, Kipling, Brönte (amândouă), Carroll, Tolstoi, Fitzgerald, Wodehouse, Pessoa care îmi plac tare. Să explic de ce îmi plac cărțile fiecăruia dintre ei ar însemna să scriu eseu după eseu și nu e cazul. Încerc o sintetizare, să vedem dacă îmi iese: numitorul lor comun este întorsătura de condei adusă la rang de artă și capacitatea de a mă atrage în poveste întru totul. Când citesc mă preocupă două lucruri esențiale: să existe o poveste acaparatoare, indiferent de modul de expunere și să mă seducă stilul frazei, să fie fără cusur. N-am găsit cusur clasicilor până acum. Totodată, să nu uităm contemporanii, printre care: Shalev, Zafon, Ishiguro, Santos, Kundera, Murakami, Oz. Țin să adaug ceva important: literatura română contemporană. Pe zi ce trece descopăr scriitori extraordinar de buni. Nu avem doar o mână de autori buni, avem o grămadă de autori foarte buni. Atât poeți cât și prozatori care își merită locul printre scriitorii de talie modială.

Nu am un mentor. Sau, mai degrabă, toți menționați mai sus, în accepțiunea tradițională că ei stau la baza cunoștințelor mele stilistice, lingvistice și literare. Pe lângă asta, mă informez mult, ascult podcast-uri literare, citesc multe cărți de creative writing și sunt atentă la tendințele literare atât locale, cât și mondiale.

  • De unde-ƫi vine inspiraƫia ?Ai un gen favorit, gusturi speciale în ceea ce privește lectura sau un cântec ce te însufleƫește ? Asculƫi muzică în timp ce scrii ?

Mă inspir din viața de zi cu zi. Sunt atentă la amănunte și le înregistrez în minte, după care, atunci când scriu, încep să divaghez de la realitatea înregistrată, fiindcă nu țin neapărat să recompun evenimentele exact cum au fost, nu scriu memorii și nu povestesc viața altora, ci încerc să creez întâmplări care ar fi putut să fie și n-au fost. Are sens? Sper că da. Cu alte cuvinte, există mereu un sâmbure de adevăr în poveștile mele. Dacă stau să mă gândesc, am o fire contemplativă și am avut vreme să tot acumulez senzații, istorii, amintiri distorsionate de-a lungul timpului.

Nu am un gen preferat de literatură, atât timp cât îmi vorbește textul. Dacă există un mesaj acolo și mă identific cu un personaj sau cu povestea lui și dacă subiectul mă pune pe gânduri, scriitorul și-a făcut treaba. La fel cu muzica, n-am un stil preferat, îmi plac jazz-ul, rock-ul, pop-ul, muzica clasică.

Da, ascult muzică câteodată. Am un playlist pe care-l ascult uneori în buclă. Alteori, însă, sunt atât de prinsă în actul creației încât nu mai aud nici un zgomot și fundalul muzical e inutil.

  • Ai un cuvânt încurajator pentru cititorii noștri care visează să devină scriitori ?

Mă tem că nu sunt persoana potrivită să dau sfaturi scriitorilor aspiranți. În general mă feresc să mă pun în această poziție delicată, fiindcă un sfat în sine are o greutate oarecare, o gravitate anume și nu concordă întotdeauna cu așteptările celuilalt. Pot vorbi doar din experiența mea, în schimb. Scrisul și lectura sunt întrepătrunse, așadar, ca să scrii bine e musai să citești mult, dar să și practici neîncetat. Și să exersezi, antrenamentul dă randamente de obicei, mai ales când vorbim despre o persoană talentată.

  • Ai dori să ne vorbești despre celelalte proiecte ale tale, mai exact, despre ultima ta carte, «Les acolytes» ?

O să încep cu sfârșitul. Îmi place cum ai adaptat titlul. Da, Ilona și Mattias pot fi cu siguranță acoliții lui Sergiu. Cartea mea, Pasagerii, este în curs de publicare la editura Casa de pariuri literare – o editură pe care o îndrăgesc tare, alcătuită dintr-o echipă pe cinste – și se va afla printre nume foarte bune din literatura română. Mi se pare nemaipomenit și mă tot ciupesc să mă trezesc din vis. De pe o zi pe alta va vedea lumina zilei și evident, odată cu asta, vin și o grămadă de emoții peste mine. Este un debut literar, fiind primul meu roman. Cu proza scurtă am dobândit o oarece legeritate, însă structura unui roman este mai complexă, trebuie să fii atent la…  A fost o muncă titanică începută în urmă cu trei ani. Am scris cu întreruperi, iar în ultimul an, în plină pandemie, l-am perfecționat. A fost mai grea partea tehnică decât scrierea în sine. Am avut și câteva feedbackuri foarte bune, m-au ajutat enorm să privesc echidistant ansamblul.

Când mi-a scris editorul și mi-a spus, citez din memorie: redactorul a zis să păstrăm manuscrisul, e bun, am crezut că nu-i adevărat. Am tot verificat emailul, doar-doar mi se păruse sau să nu cumva să nu dispară mesajul. Era… adevărat și de aici au pornit povestea publicării și munca editorială (redactarea minuțioasă, alegerea coperții etc.). Despre povestea Pasagerilor nu voi spune foarte multe, există deja un fragment publicat în avanpremieră în revista Familia, pentru curioși, dar alte detalii le voi dezvălui la timpul lor.

Pe lângă asta sunt la revistele Itaca și Timpul Bruxelles, două reviste de cultură foarte apreciate în diaspora. Între timp, lucrez la o colecție de proză scurtă, dar nu este ceva care ține de viitorul apropiat, mai degrabă îmi mențin mâna.

Interviu realizat de Mirela NITA SANDU

Parcours d’artistes au Clos du Parnasse est un projet mise en œuvre par l’asbl EuropaNova, ayant comme partenaire média francophone l’Association des Femmes roumaines de Belgique – Demetra, et subsidié par la Fédération Wallonie-Bruxelles.

Categories Uncategorized